stop tutun, stop guvern Boc!

si ce leagatura are? nici una. ba, as putea spune, ca-s legate de un stop- interpretabila situatie! Una, ca ar fi un stop intrei ei, ceea ce impiedica o alianta, impiedicandu-se o alianta, inseamna ca e dorita, ceea ce inseamna ca s-ar placea, ca ar fi atrasi; o alta ar fi ca e un stop pentru fiecare- de unde apar alte doua posibilitati: un stop pt fiecare diferit, sau un stop pt fiecare la fel? Daca e diferit, atunci nu au nici o legatura si se sprijina spate in spate doar pt ca au ceva de depasit, pt ca au un numitor comun- hopul! Se aliaza pentru a trece o greutate- ceea ce putem admite, e omeneste! Daca e cate un stop pt fiecare, dar la fel- hmmm... ei bine... ne cam da de gandit pt ca acesta e un semn ca cei doicolaboreaza de ceva timp, ba mai mult, ca sunt amici buni: pai cum altfel ar ajunge la acelasi fel de stop, spate in spate, in acelasi titlu?... Asta e! Asta se intampla si acum in Romania, in media, in guvern, in parcuri- vorbe pentru vorbe. Ei bine, cand se trece la capitolul fapte? Ca de la "vorbe" am lipsit, si as vrea sa recuperez- am auzit ca se poate!

Pentru mine, pentru tine, pentru noi pana la urma!

Sa radem! ca suntem impreuna... sa radem! ca ne-am placut candva si ne-am sprijinit cand pe unul, cand pe altul; sa radem! ca acum suntem iar la un loc si ochii privesc;sa radem- de impresie, sa nu stricam petrecerea- ca vrei, ca nu vrei, pana la urma razi si din placere; ce importanta mai are? dementa e la cote maxime, si totul merge de la sine- daca are fantana apa, de ce sa nu o bem pana la urma? hai s-o impartim, ca am fost surori- ce daca din vin s-a facut apa? Afara-i burnita si noi facem foc: merge, nu-i asa? arde! da, arde, ca-i de bun augur- si noi radem impreuna, si ne veselim- ca totu-i la fel- ce daca ei nu stiu? Pare ca-i totul frumos- ce daca noi stim ca-i altfel?! Ei rad si asta-i de bun augur! Impresie sa facem- ce daca in spate nu-i curent? Il furam, ca suntem romani, si ne pricepem! hai sa ne fie de bine! 'multi ani; ca a fost frumos! Am si spate!- din citat...

La capat de drum, un nou inceput...

Hai sa o scriu si pe asta! Nu ca ar trebui, nu ca ar fi necesar, dar daca porcul nu are dinti, ii punem noi, ca-i suntem prieteni! Hai la cub, sa facem cerculete, ca patratele s-au impartit deja si nu mai sunt, prindem si noi ce putem, ba nu! ce RAMANE! Prindem repede si orice, daca mai avem CE! ... de nu, confectionam, pt ca suntem toti creatori, la nevoie. la nevoie- totul se invata, totul se face, totul se poate. Ce e imposibilul? Chiar: ce este imposibilul?! Cine imi raspunde la intrebarea asta, primeste un patrat, garantat! Nu-l am, dar il fac! La asta se rezuma totul. E gata? O luam de la inceput. E capat? facem alt drum, la capat de drum : reluam, refacem, desfacem, incepem!

Arc sau dreapta?

 E o lume bolnava, singura. E o lume în care nu am trăit. Eu nu am trăit în lumea asta, eu nu am văzut-o. Ferice de cel orb – luminat în întuneric de ceea ce nu vede; ferice de cel surd- atins de muzicalitatea tăcerii; ferice de cel mut- liniștit fără cuvinte—ferice de cel cu inima împietrită- amorțit în simțuri. Împăcat cel ce nu e nici orb, nici surd, nici mut, nici împietrit, căci el trăiește! Vede, aude, vorbește, simte- și poate sa le accepte, și le face pentru toți. Mângâie-mi obrazul și trezește-ma! Hai ! vezi farul? Va trece un timp pana acolo-mai mult, poate chiar cât ai zice viata unui om, dacă vremea e proasta, sau poate o copilărie, dacă îți pui o pila la divinitate- cine știe? Eu nu – cu siguranță. Cred ca dacă as ști, mi-ar fi mai la îndemână. Dacă as ști unde cade frunza, sa o prind în zbor, nu ar trebui sa ma mai aplec- as sta mereu sus cu mana ridicata- și? As amorți acolo și totul ar trece pe lângă mine, iar eu as rămâne cu frunzele căzute. Tastatura îmi cântă “ comptine d’ un autre ete”… aceleași note cu o gama când mai sus, când mai jos, nicicând acolo unde ii e locul. Ta-ta… ta-ta… ta-ta… tatatatata-tatata-tatatatata-tatata-tatatata… ta-ta-ta… și tot asa… ma pierd în ritm și adorm acolo. Ma rog sa visez frumos, îndeajuns încât atunci când ma voi trezi sa nu-mi  arunc propriul tablou scris cu fire de aluminiu: verzi și turcoaz în margine- dacă nu mi-au ajuns culorile și pentru centru...?!?- L-am lăsat asa: crustat… hm!:) e ceea ce-l face deosebit , e mai interesant, mai palpitant- pana dai de capăt... și nu prea mai poți încropi nimic nou din decupajele astea mici crestate- și atunci? Atunci e momentul în care o lași balta și te duci sa vezi expoziția- ca pentru asta ești aici, în fond- nu pentru pânza de care te-ai împiedicat la intrare. Se zice ca “micile accidente” sunt cele care îți colorează viata și ii dau culoare, rost și importanta. Cică sunt curbele vieții-pe cât iei mai multe pe atât îți faci o alee mai șerpuită și pe atât  ești mai câștigat- pentru ca asa ajungi sa cunoști necunoscutul, sa realizezi imposibilul, sa depășești interzisul. De ce?!? Pentru ca nu nu ai știut ce e necunoscut, ce e imposibil și ce e interzis- n-aveai de unde (tu ai luat curbe, n-ai avut un drum drept), asa ca le-ai făcut. Ti-ai făcut loc și ai gustat “accidentele”.  Ei da! Si eu de ce ma tot abat de la drumul meu încolăcit și fug pe altul drept? NOI, oamenii, alegem calea ușoară- în ciuda faptului ca nu e a noastră – ne complicam, ne războim cu noi înșine…. Si pentru ce? Pt a merge în locul altcuiva, în drumul sau!și sunt tot mai multe sosele părăsite, goale… ha!:) as putea sa fac o harta a lor- ar ajuta celor ce vor s-o regăsească! Plec sa o desenez!

firul rupt

incep cu ... , mai pun cateva puncte - sa zicem 5 ..... , mai pun cateva ....... , cam sapte. Asa ... si unde ajung? Niciunde. De ce? Pentru ca nu am de la ce porni. Bine... pornesc de la cateva puncte; si? N-am ce face mai departe, pt ca nu am cu ce sa leg, nu am cu ce sa umplu. E asa... un "nicicum". Ploua in sus, raurile stau si iarba curge, pt ca e totul pe dos; un pachetel de primivara cu verdeturi uscate de timp invechit scrijelit intr-un colt de hartie galbena, cu prea multe asteptari cu note cantate- nu perfect, dar profund- avand ca rezultat o premiera esuata, fara public si fara dirijor- e in vacanta! Corista a devenit solista si ariile de opera s-au transformat usor in doine, si-apoi in cantece de leagan. O... cum sa-i spunem? ca-i ciudata- nu se incadreaza in nimic omenesc- si-a pierdut "multul" ce-l avea... o... o saraca! asa: ii spunem o saraca- o saraca suna la o poarta de lemn, isi mangaie oftatul cu dor nebun de carnaval- se deschide geamul din cripta si-i zboara o suvita ce rescrie primul cuvant tiparit in piata; daca te apropii suficient, ii simti si mirosul! dar il pierzi repede, caci bate un vant teribil- e-un nor de furtuna deasupra, ii coboara pana la piept si urca inapoi- e incarcat cu pietre, cu aschii, cu ochi de cerneala, cu pauze de viata; ii urla tunetele-n ureche si fulgerele ii paralizeaza ultimul strop de omenie. Ea deapana un ghem- il rasuceste, il scapa, o ia de la capat, iar il invarte- se incalceste, il desface si-l strange iar- il curata si-atunci se rupe- ca-i firav... ii face-un nod , si-l deapana iar: e altul ghemul, e in colturi si-i spune ghem doar pt ca-i din ata!