Nu mă cunoşti

…Reflectez… …visez la...mda!- that’s far to be real! Mă gândesc mereu la cum aş putea desprinde acest decor de p tablou pt. a-l transpune în realitate…

Stau în noapte la becul chior din hol , fumez o ţigara şi repictez tabloul…îmi revizuiesc drumul…e plin de spini şi e prea lung pt. o întindere de 19 ani, e prea încărcat – la o prima vedere nu are nici o linie fină, nici culori complementare- sunt îmbinate intr-un mod ciudat , lipsit de gust, lumina e obscura…uite, are mult roşu!...dar e înnegritL…în spate se distinge un copac…trei litere negre, o câmpie aurie, două lacrimi de roua albastră şi parcă ai jura că se aude un chicot… zăreşti şi o încăpere înţepenita…un pat şi-un nor îmbătrânit, mătase prăfuită,două petale de nu-mă-uita inundate într-o mare cristalină, şi auzi un glas blând şoptind cuvinte pe care nu le poţi descifra-partea asta e cea mai grea- încerci să vezi şi dincolo de aceste două imagini- nu reuşeşti…încerci din nou…nu poţi! E un kice, zici. Îţi spun eu: renunţă! E viaţa mea şi nu te prinde! Iţi spun eu …l-ai văzut şi nu ştii al cui e , e prima oară când priveşti:urât şi frumos, rău şi bine, tristeţe şi bucurie, ură şi dragoste, lacrimi şi zâmbete, moarte şi viaţă, în aceeaşi ramă, e prima oară când iţi permit…chiar şi o privire e prea mult pt. tine- deja iţi pui o mie de întrebări şi formulezi o sută de ipoteze – te-am schimbat deja- crezi că imposibilul e posibil- pt. o clipă doar; căci l-ai văzut cu ochii tăi şi totuşi rămâi pe gânduri…căci tu mă cunoşti( ai zice) şi l-ai văzut de atâtea ori, m-ai ajutat să-l pictez şi era o operă de artă, un vis a lui Van Gogh, un poem de Benedetti, un cântec de Serrat- era plin de viaţă,în culorii vii , emana căldură şi lumina încăperea, aducea zâmbete pe chipurile privitorilor,readucea speranţe crezute pierdute,deschidea căi spre culmi înalte…şi nu înţelegi nimic…să te luminez? E prima oară când îl priveşti din interior…şi totul se schimbă…se suprapun: Picaso şi-un pictor amator, Eminescu şi Bacovia,Vivaldi şi Parazitii…dar tu visează la zilele însorite şi câmpiile cu flori , la copiii inocenţi, la oamenii cinstiţi, la bunătate şi prosperitate…te las acum…somn uşor şi evită coşmarurile; n-aş vrea să strici un tablou!