Poate fi luat ca un jurnal, poate fi vazut ca o pagina de ganduri, poate fi un model pentru unii, sau o hartie mototolita in cosul de gunoi, pentru altii. Ca sa nu mai fie intrebari am sa va spun eu: e o parte din mine si e facut pentru mine si pentru cei nascuti curiosi sau interesati si de partea cealalta a unei persoane- fara culori sau etichete, fara tablouri cu semnatura. Daca va place, deci, spor in lectura!:)
vineri, 14 noiembrie 2008
In pasi de vals
Am stat candva de vorba cu mine insami... eram dezamagita si mi-am spus atunci ca increderea si bunatatea, in viitor, vor fi doar pentru mine ; ca oamenii sunt prea ipocriti pentru a o primi. Nu o vor! nu stiu sa o foloseasca, nu stiu sa o primeasca asa- in starea ei neslefuita... am ajuns la concluzia ca drumul pe care merg e o franghie putreda legata de un capat si de celalat al unei prapastii si nu e nimeni si nimic de care sa te prinzi, nu e nici un popas si la capat- nu e cununa cu flori, nici coltul de paradis: e grota cu lei! prostii si ipocrizii la fiecare nod de franghie, imaginii false de chipuri angelice, si nobili cersatori... mi-am promis ca voi invata sa fiu rea si egoista, ca voi inceta cu altruismul, mi-am promis ca voi fi EU PENTRU MINE! Sarman suflet! Sarmane sentimente! nu pot sa le tin in frau, nu pot sa ma impotrivesc, nu pot sa le cenzurez, nu pot fi indiferenta! nu face parte din mine si nu mai vreau sa fiu privita in cioburi de sticla! Respir adanc si inima mi-e plina de cicatrici... ce vreti, ce urmariti? Vreau doar sa ud floarea vestejita, sa alung norii din fata soarelui, sa dau aripi lacustei, sa leg franghia celui cazut si sa-i intind o mana in pustiu. Sunt o mie de ganduri si totusi se-aude ecoul, e potop si totusi se aude primul strop de roua... Nu stiti ce-mi urla sufletul, cat tace si aduna... cum tremura launtric... e plin de cratere vulcanice secate si-n sfere cubice pluteste... eu nu inteleg cum poate fi un om condamnat, judecat fiind de nestiinta! si nu inteleg cum poate fi retezata tulpina un cactus ce abia infloreste, cum poti certa luna ca=ti lumineaza noaptea, cum poti arde padurile ca-ti daruiesc aerul de il respiri, cum poti strivi albina ca-ti produce miere, cum poti? Cum puteti fi atat de aspri, atat de cruzi si totusi pasivi? ... aruncati in grota... innot in nisip si respir dioxid, nu vad rasaritul si pasesc in labirinturi intunecate , in lanturi infinite, munti adanciti si orizonturi golite. Cant simfonii uitate unui public surd si pictez intrari celor ce nu stiu unde e iesire inca. Scriu pentru cei ce nu vad , si exist pentru cei ce nu s-au nascut inca... in zadar dansez cand voi nu-mi cunoasteti muzica!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu