Cred ca ipocrizia a aparut atunci cand primul om si-a dat seama ca poate obtine beneficii fara a face nimic -doar vorbind despre ceea ce ar putea face, castigandu-si astfel onoarea celorlalti prin ceea ce declara despre el si nu prin ceea ce demonstrau faptele sale. In sine, cam la asta se rezuma ipocrizia, e o necesitate de a minti spre a te face placut; si minti cu atata inversunare incat ajungi sa te crezi tu pe tine si sa nu mai faci distinctia dintre realitate si fictiune, e distanta dintre tine si tine insuti. Niciodata un om nu a crezut mai mult pe un altul ca atunci cand acesta s-a discreditat singur... si aici intervine naivitatea...ha! Vezi? De fapt aici e problema: exista ipocriti si naivi care sa-i ridice... si tot asa oameni sinceri prin natura lor care sunt etichetati drept ipocriti de cei realisti sau judecati de susceptibili tocmai din pricina sinceritatii si a transparentei lor pana la un punct! Pt ca - sa fim realisti- nu exista om fara secrete , fara cenzura... cel ce afirma asta, well- ne intoarcem iar la ipocrizie! Fiecare din noi are ceva de ascuns, toti avem micile noastre secrete- ceea ce ii face pe cei sinceri sa fie si mai credibili- sunt unele lucruri despre care pur si simplu nu discuta. Nu le neaga, nu le ascund, dar prefera sa ramana un subiect personal. Ca un sangvinic ce sunt, ma pierd in detalii si deviez de la subiect.
... si ma intreb unde sunt copacii? o! lipsesc atat de multe din cutie... ha! nu prea mai vad nici peretii... e doar un punct si-un fir de paianjen, e gol, e intuneric si lumina- e difuz, e ceata... e ceea ce ramane dintr-un vid! tocmai- e absurd si ilogic; ce sa ramana dintr-un vid? asta e dilema... ce se intampla, incotro ma indrept, dar ma indrept? stau... si? nimic... cantec de cocor albastru invelit in trestii aurii si bocet de copil. Resturi ramase din resturi... si ma tot intreb: de ce nu pot termina aceste randuri?!? mereu intervine ceva sau cineva... revin si completez... sper doar sa nu cada toate frunzele ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu